Marxismul in oglinda

Marxismul in oglinda

De multe ori avem de-a face cu tot soiul de indivizi care, de dragul de a arata cat de culti si interesanti sunt, se arunca in tot felul de discutii fara a avea nici cele mai elementare cunostinte despre respectivele probleme.

Unul dintre aceste subiecte este si asa-zisa proasta aplicare a doctinei marxiste. De aici si bine cunoscuta afirmatie “comunismul a fost bun in teorie dar prost pus in practica”. Total neadevarat. Dimpotriva, este un mare noroc pentru civilizatia europeana ca aceasta ideologie nu a fost implementata asa cum a fost gandita.

Inainte de a aduce argumentele pentru sprijinerea celor de mai sus, trebuie atras atentia asupra faptului ca pentru cunosterea unei teorii nu este de ajuns sa retii cateva maxime auzite de la x sau y ci trebuie mers la sursa si studiat atent. Totodata, in doctrina marxista (ca in oricare de altfel) trebuie urmarita in primul rand finalitatea. Un sistem se apreciaza in functie de scopul final pe care vrea sa-l atinga si pe care-l pregateste printr-o serie de etape premergatoare.

Astfel, Karl Marx porneste de la ideea ca statul s-a format ca sistem de asuprire de catre o clasa exploatatoare in defavoarea celeilalte. Nimic mai fals, deoarece este foarte clar ca oamenii au consimtit aparitia statului din nevoia de a crea un instrument prin care sa-si conserve drepturile vitate (existenta, proprietatea, familia). Omul, asa cum arata si Aristotel, este un “animal social”, prin urmare unul evoluat care a realizat ca pentru a se conserva ca specie si pentru a putea progresa , are nevoie de o forma superioara de organizare.

In continuare, marxismul dezvolta ideea ca istoria omenirii nu ar fi nimic altceva decat istoria luptei de clasa. O alta mare eroare. Substratul luptei ce caracterizeaza istoria omenirii nu poate fi decat unul pentru impunerea propriilor elemente create. Fiecare natiune (privita ca si comunitate sprituala si organica) are anumite esente creatoare inzestrate, pe care in momentul cand si le pune in evidenta da nastere anumitor valori nationale. Ori, istoria este tocmai lupta pentru afirmarea valorilor unei comunitati sau alteia. Nu este nici macar o lupta pentru un imperialism pe plan material (ca in cazul “lebensraum’’-ului din doctrina nazista) ci o lupta pentru un imperialism spiritual (“pe verticala” cum afirma Nae Ionescu). Fiecare natiune urmareste inconstient sa isi impuna propriile valori, propriul mod de abordare a existentei.